Isuse bun, Comoara vieții mele,
În zile bune și în zile grele...
Și în belșug și-n cea mai cruntă lipsă
Vreau inima-mi de-a Ta iubire prinsă...
Și-n sănătatea trupului și-n boală
Fără de Tine viața mea e goală.
Ia-mi visurile toate și le frânge
În cioburi mii... Și eul mi-l înfrânge...
Ia-mi dorul tot de lume și-l îngroapă
Și vino Tu de mine mai aproape...
Ia ființa mea întreagă și-o ascunde
În Tine, unde moartea nu pătrunde.
O, Viața mea, Lumina vieții mele,
În zile bune și în zile grele...
Să Te cunosc pe Tine mi-este țelul,
Să-mi luminezi doar Tu, Lumină, cerul,
Să zbor ca fulgul alb înspre Acasă
Și, Mire scump, să fiu a Ta Mireasă.
La nunta noastră cerul se va strânge,
S-or bucura mulțimile de îngeri,
Și-or intona în coruri bucuria,
Când s-a sfârși pe veci de veci urgia...
Și-a rămânea o boltă mai albastră,
Isuse bun... Atunci, la nunta noastră...
Amin.
Îmi amintesc că poezia de față a fost scrisă în luna mai a anului 2022, în timpul unei crize de gastrită foarte lungi (de după-amiază până pe la ora 3 noaptea), în care stăteam întinsă pe pat, fiindu-mi rău. Câteodată mă și ustura stomacul și, extrem de ciudat, a fost prima dată când mi-a amorțit partea de sus a corpului (capul, mâinile și toracele) - dar asta nu cred că a avut de a face cu gastrita. Într-un moment, Dumnezeu m-a întărit, am luat o foaie și un pix și, prin harul Lui, am scris această poezie. A fost una dintre puținele dăți când m-am bucurat deplin în suferință.